Anunț privind distribuirea măștilor de protecție conform O.U.G 78/2020

Începând cu data de 09.09.2020, s-a început distribuirea măștilor de protecție conform O.U.G 78/2020 urmăroarelor categorii de persoane:

a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

b) persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv;

d) persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestări sociale prevăzute de art.42 și 58 din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Menționăm că  beneficiarii menționați mai sus trebuie să se prezinte la biroul Asistență Socială din cadrul Primăriei Nicolae Bălcescu, județul Bacău cu buletinul/ cartea de identitate, cuponul de pensie aferent lunii august, certificatul de încadrare în grad de handicap, după caz.